Istoria Văii Prahovei, din oraș în oraș

Breaza apare în documente la începutul secolului al XVI-lea. Registrele Brașovului îl menționează în 1503 pe Neagoe din Breaza într-o însemnare comercială, iar un hrisov din 1510 se referă la moșia Breaza și la munții ei. Așezarea făcea parte din circuitul mărfurilor către Brașov cu mult înainte de epoca stațiunilor.

În epoca modernă, viața localității a fost legată de proprietățile familiilor Ghica, Bibescu și Brâncoveanu, apoi de reforma agrară. Din anii 1920, inițiativele generalului Ion Manolescu, școlile de meserii și atelierele au încurajat educația practică și meșteșugurile locale.

Ia de Breaza păstrează o parte din această istorie. Pânza lucrată în casă, roșul și negrul vechilor modele, apoi mătasea, paietele și firul metalic folosite în perioada interbelică arată cum s-a schimbat meșteșugul fără să-și piardă identitatea.

La Comarnic și Posada, drumul părăsește zona dealurilor și intră treptat în defileu. Poziția a făcut locul important pentru circulație, controlul trecerii și marile proprietăți așezate în apropierea drumului.

Înainte de 1848, Gheorghe Bibescu a început la Posada un conac construit din piatră de râu. Spre sfârșitul secolului, George Valentin Bibescu a mărit domeniul și a transformat clădirea. Războaiele au afectat grav ansamblul, iar clădirea și colecțiile au trecut prin pierderi și refaceri.

Confruntarea din 1330 dintre Basarab I și Carol Robert de Anjou este bine cunoscută, dar locul ei exact nu a fost stabilit. Denumirea „Bătălia de la Posada” nu dovedește că lupta s-a purtat în actuala localitate Posada. Valea Prahovei rămâne una dintre ipotezele discutate de istorici.

Spătarul Mihail Cantacuzino a ridicat Mănăstirea Sinaia între 1690 și 1695. Numele ales amintea de Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, pe care o vizitase în 1681. Mai târziu, denumirea așezământului a fost preluată de localitate.

Schimbarea majoră începe în 1871, când Carol I cumpără domeniul Piatra Arsă, cunoscut și ca moșia Sinaia, cu o suprafață de aproximativ 1.000 de hectare. Fundațiile Peleșului sunt executate între 1873 și 1875. Piatra de temelie este așezată la 10/22 august 1875, iar prima etapă a castelului este inaugurată la 7 octombrie 1883.

Gara, prezența Curții și investițiile făcute în jurul domeniului regal au atras hoteluri, vile, parcuri și instituții culturale. Mănăstirea a dat numele locului; Peleșul i-a schimbat ritmul și dimensiunea.

Bușteniul s-a mărit odată cu șoseaua, calea ferată și întreprinderile care au adus muncitori în zonă. În același timp, apropierea de Bucegi a atras vile, case de vacanță și reședințe ridicate la poalele muntelui.

Castelul Cantacuzino a fost construit între 1901 și 1911 pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Arhitectura, decorația și colecția heraldică arătau rangul proprietarului și gustul unei epoci care căuta un stil românesc reprezentativ.

Între 1926 și 1928, pe Caraiman a fost ridicată Crucea Eroilor, în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul are 39,5 metri împreună cu soclul și se află la 2.291 de metri altitudine; Guinness World Records îl înregistrează drept cea mai înaltă cruce amplasată pe un vârf montan.

Predealul modern s-a format în jurul trecătorii, al frontierei și al gării. Convenția româno-austro-ungară din 1874 a pregătit legătura feroviară Ploiești–Brașov, iar joncțiunea completă a liniilor a fost realizată în 1882.

Predealul a devenit comună autonomă în 1912 și oraș în 1935. În timpul Primului Război Mondial, zona a fost traversată de lupte grele, amintite astăzi prin monumentele și cimitirele militare locale.

Schiul a intrat devreme în istoria localității. Sursele locale amintesc un grup de schiori pe Clăbucet în 1892, concursuri la începutul secolului XX, școli de schi în perioada interbelică și un teleschi instalat pe Cioplea, prezentat drept primul din țară.